Şcoala din Valea Moldovei - scurt studiu monografic
Din cartea „Din istoricul liceului Stefan cel Mare din Suceava”, tipărită de editura societăţii „Şcoala Română" din Suceava în anul 1935 înţelegem că înainte de 1775 când a avut loc anexarea Bucovinei la Austria că singura formă de acces la educaţie pentru sate au fost şcolile bisericeşti de pe lângă bisericile parohiale în care învăţământul nu era obligatoriu, „lecţiile” erau ţinute de preot sau cântăreţul bisericesc contra unei sume oferite de părinţii elevilor doritori de învăţătură. În aceste „şcoli” învăţau însă dor copii boierilor, preoţilor, mazili
(adică boieri de clasa a treia, care au fost scutiţi de vinărici și de dijmărit conform pravilelor rămase de la domnitorul Grigore Ghica, conform http://dexonline.ro/definitie/mazili/paradigma). Din cei 197 de boieri şi mazili câţi erau în Bucovina la acea vreme cei mai mulţi nu ştiau să scrie şi să citească. Toate acestea ne fac să credem că în Valea – Seacă nu exista cunoaşterea de carte în rândul ţăranilor.
Din lucrarea lui Timu Dumitru – „Monografia comunei Valea –Seacă din judeţul Cîmpulung”, tipărită în 1939, la Tipografia Societăţii „Şcoala Română” Cîmpulung Moldovenesc aflăm că: „De-abia în 15 Septembrie l886 stăpânirea austriacă s'a învrednicit să înfiinţeze şi în comuna Valea-Seacă o şcoală primară, cu o singură clasă. Clădirea acestei scoale era construită din lemn, în colţul toloacei comunale ( pe locul căminului cultural de azi, după mărturiile unor bătrâni din sat, n.n.), destul de înaltă, spaţioasă şi cu ferestrele mari şi luminoase. Ea avea pe lângă sala de învăţământ, locuinţă pentru învăţător şi o cămară mică şi complect întunerică, ce servea pentru încarcerarea copiilor obraznici şi neascultători, învăţământul se ţinea de un singur învăţător, înainte şi după masă. Nu ştiu cum se aplicau metodele pedagogice pe vremea aceea. Ştiu însă din experienţă proprie, că dacă vreun copil de şcoală eşea din cuvântul învăţătorului, vai şi amar era de coastele sale. Varga, care era totdeauna în clasă, constituia adevărata „unitate de măsură" pe pielea copiilor neascultători.....
Datorită acestor metode „pedagogice" copiii erau ascultători şi învăţau carte. Marele număr de intelectuali eşiţi din modesta şcoală primară din Valea-Seacă, constitute dovada cea mai concretă. Astăzi lucrurile stau cu totul altfel: învăţătorul n'are voie să atingă cu varga pe vreun copil de şcoală, — oricât de obraznic şi neascultător ar fi el, — altfel părinţii unei astfel de „odrasle" incorigibile sar ca muşcaţi de şarpe contra învăţătorului.... Este adevărat însă, că programa analitică a învăţământului primar nu era atât de încărcată ca cea de azi. Pe-atunci se învăţau în şcoala primară lucruri mai puţine, dar se învăţau mai bine...”
